Anne Fine
traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu
Editura Arthur, București, 2016

Lydia, Christopher şi Natalie sunt obişnuiţi cu certurile în familie. Deşi părinţii au divorţat, viaţa lor nu a devenit mai liniştită, iar cei trei fraţi trebuie să se împartă între mamă şi tată.
Veşnic înverşunată şi încăpăţânându-se să-i lase pe copii cât mai puţin în grija lui Daniel, Miranda hotărăşte să angajeze o bonă. Din momentul în care păşeşte în casa lor, doamna Doubtfire – femeia impunătoare şi hotărâtă – schimbă atmosfera în familie, aducând parfum de lavandă şi puţină relaxare.

„Doamna Doubtfire” este o poveste amuzantă cu gust dulce-amărui despre părinţi, copii și relațiile dintre ei.
​
ANNE FINE
S-a născut pe 7 decembrie 1947. Este o scriitoare britanică faimoasă mai ales pentru textele dedicate copiilor, deși a scris și literatură pentru adulți. Este autoarea a peste patruzeci de titluri pentru copii, două dintre acestea câștigătoare ale prestigioasei Medalii Carnegie. Pe lângă numeroasele premii obținute, Anne Fine a fost desemnată de două ori Autorul Anului la categoria Literatură pentru Copii. În 1998 s-a numărat printre cei cinci finaliști la premiul Hans Christian Andersen, iar în 2001 a fost desemnată câștigătoarea premiului Children's Laureate, decernat o dată la doi ani pentru întreaga activitate.
Despre prima ei carte, autoarea mărturisește că a fost ținută la sertar mai bine de cinci ani, după ce a fost respinsă de două edituri. Dar, în urma înscrierii manuscrisului într-un concurs, cartea a fost în sfârșit publicată în 1978.
„Copiii de făină” este unul dintre cele mai apreciate titluri ale lui Anne Fine, pentru care, în 1992, a câștigat Medalia Carnegie.
Un alt titlu celebru semnat de autoarea britanică este „Domnișoara Doubtfire” (publicat în 1987), ecranizat de Twentieth Century Fox în 1993.

FRAGMENT

Ridică găleata cu mâna uriașă, o smuci în spate de parcă ar fi fost ușoară ca o pană și dădu drumul cărbunilor în cămin.
— Apropo, am stabilit cu Natalie că, de acum înainte îi revine ei sarcina să golească mașina de spălat vase.
— Sunteți o comoară, doamnă Doubtfire, murmură Miranda. Mai grozavă decât un soț.
— Depinde despre al cui soț vorbești, dragă.
Miranda chicoti.
— Despre al meu, până una-alta.
— A, da?
Doamna Doubtfire ezită să se întindă după geantă.
În spatele fotoliului mamei lor, Lydia și Christopher se uitară unul la altul. Christopher își mușca buzele. Devenea teribil de agitat de fiecare dată când tatăl său își amâna prea mult plecarea după sosirea Mirandei. I se părea că după ce Miranda pășea în casă, orice cuvânt și orice gest al doamnei Doubtfire era riscant. Hazardul e pretutindeni. În orice clipă se putea petrece un accident îngrozitor. Doamna Doubtfire putea să-și scape ceva greu pe picior și pe urmă să scoată una dintre înjurăturile inconfundabile ale lui Daniel. Putea să-i cadă turbanul de pe cap. Putea să uite să zăvorască ușa de la baie și să-l surprindă la toaletă. Chiar și acum, în căldura seducătoare și înșelătoare a încăperii, doamna Doubtfire putea în orice clipă să-și suflece fără să se gândească mânecile bluzei cu volane și să-și dea la iveală brațele musculoase și păroase.
Lydia, în schimb, zâmbea amuzată. Ei îi plăceau aceste momente când tatăl ei, în spatele măștii de zi cu zi, o ispitea pe Miranda să-și amintească și să facă dezvăluiri despre zilele urâte ale căsniciei lor. Era periculos, desigur, dar era deopotrivă fascinant s-o asculți pe doamna Doubtfire smulgând de la Miranda indiscreții care o ajutau pe Lydia să înțeleagă de ce eșuase căsnicia părinților ei. În ultimele săptămâni descoperise că-și făcuse numeroase impresii greșite despre părinții ei. Își dădea seama că erau multe lucruri pe care nu le știa. Merita să meargă tiptil pe acest teren minat, ca să afle detalii interesante despre trecut.

Titlu original: Junior Genius Guides: Greek Mythology
Ken Jennings
traducere din engleză de Alina Popescu
ilustratii de Mike Lowery
Editura Arthur, București, 2020

Acum poţi să fii şi tu un mic geniu datorită seriei pentru copii scrise de Ken Jennings! Citind această carte vei deveni un expert în mitologia greacă şi îţi vei uimi prietenii şi profesorii cu cele mai bune poveşti antice: cum i-a păcălit Prometeu pe zei, cum a murit Ahile din cauza călcâiului său și cum noi, muritorii de rând, reuşim mereu să intrăm în belele.

În MITOLOGIA GREACĂ vei găsi ilustraţii minunate, informaţii interesante şi jocuri amuzante care îţi vor testa cunoştinţele şi te vor ajuta să înţelegi unele dintre cele mai frumoase mituri din toate timpurile.

FRAGMENT

Bună dimineața, mici genii! Vă rog să vă așezați la locurile voastre și să faceți liniște. Zurbagiii, în prima bancă! Știți voi care sunteți. Numele meu este Ken Jennings, dar îmi puteți spune „domnule profesor Jennings“ sau „domnule“ sau „Înțelepciunea Voastră“. Materia de astăzi este una fascinantă: miturile vechilor greci și romani. Iată de ce port acest veșmânt alb, simplu, numit „togă“, deși, ca să fiu sincer, mi-e puțin cam frig, mai ales când stau aici, lângă aerisire. Astăzi ne vom întoarce în timp cale de peste trei mii de ani, în Epoca Bronzului, când au luat naștere aceste mituri. Țelul călătoriei noastre este unul dintre puținele lucruri cu adevărat importante în viață: cunoașterea. O mulțime de cunoștințe despre tot soiul de lucruri extraordinare. Partea frumoasă a cunoașterii este că ea e deschisă oricui. Pentru a fi niște mici genii nu trebuie decât să fiți zilnic atenți la chestiile ciudate care se petrec în jurul vostru – și să fiți siguri că, în zilele noastre, lumea e plină ochi cu lucruri bizare. Iată de ce mottoul nostru secret este Semper quaerens. Asta înseamnă „Veșnic curios“.

Pe Ben îl plictisesc de moarte serile de vineri, pe care trebuie să la petreacă în casa bunicii. Unul dintre motive ar fi că mâncărurile ei sunt făcute doar din varză - iar asta e o regulă valabilă chiar şi pentru prăjituri... Însă curând descoperă că Buni are un secret întunecat. Este oare bătrânica inofensivă, cu păr alb, proteză auditivă şi dinţi falşi un hoţ internaţional de bijuterii?
 
Dacă v-a amuzat „Joe, băiatul miliardar”, şi aţi vrea să-l mai întâlniţi pe prietenul lui, simpaticul Raj, citind această carte veţi avea o surpriză plăcută...

DAVID WALLIAMS 
S-a născut la Merton, o suburbie a Londrei, în august 1971. Este actor, umorist, prezentator de emisiuni de televiziune și autor de cărţi pentru copii. A studiat la Reigate Grammar School și la Universitatea din Bristol și a fost membru al National Youth Theatre, unde l-a întâlnit pe Matt Lucas, alături de care a scris și a interpretat celebrul show de radio și televiziune Little Britain. 
În 2008 și 2009, publică primele sale cărţi pentru copii, ilustrate de Quentin Blake, The Boy in the Dress și Mr. Stink. Pentru următoarele romane, Billionaire Boy (Băiatul miliardar) și Gangsta Granny, a colaborat cu reputatul ilustrator Tony Ross. Romanul Ratburger, apărut în 2012, a fost declarat cartea anului de către National Book Awards.
David Walliams este recunoscut pentru implicarea sa activă în acţiunile de caritate.

FRAGMENT
​
- Am copilărit într-un sat mic și familia mea era foarte săracă, zise în continuare Buni. Și sus, în vârful dealului, se afla o vilă impunătoare, în care locuiau un lord și o lady. Lordul și Lady Davenport. Era în perioada de după război și-n vremurile alea nu prea se găsea de mâncare. Îmi era foame, așa că într-o noapte, pe la douăsprezece, când toată lumea dormea, m-am furișat afară din căsuța părinților mei. Protejată de întuneric, mi-am croit drum prin pădure și am urcat până la casa familiei Davenport.
- Nu-ți era frică? întrebă Ben.
- Ba da, bineînțeles. Eram înspăimântată, singură în pădure, în creierii nopții. În fața casei erau câini de pază. 
Dobermani mari și negri. Așa că m-am cățărat pe un burlan fără să fac pic de zgomot, și am găsit o fereastră care nu era încuiată pe dinăuntru. La unsprezece ani eram o fetiță foarte mică, foarte plăpândă pentru vârsta mea. Așa c-am reușit să mă strecor printr-o crăpătură mică a ferestrei și am ajuns în spatele unei draperii de catifea. Când am dat la o parte draperia, mi-am dat seama că eram în dormitorul soților Davenport.
- Vai, nu! zise Ben.
- Ba da, continuă bătrânica. M-am gândit să iau doar niște mâncare, dar am văzut frumusețea asta mică lângă pat. Arătă către inelul cu diamante.
- Deci l-ai luat pur și simplu?
- Nu e niciodată chiar atât de simplu să fii un hoț internațional de bijuterii, tinere, spuse Buni. Lordul și soția sa sforăiau de zor, dar dacă i-aș fi trezit, aș fi fost moartă. Lordul dormea mereu cu o pușcă la capul patului. 
- O pușcă? întrebă Ben.
- Da. Era un om la modă și, fiind la modă, îi plăcea să vâneze fazani, așa că avea multe arme de foc. 
Pe Ben îl trecuseră toate transpirațiile de emoție.
- Dar nu-i așa că nu s-a trezit și n-a încercat să te împuște?
- Ai răbdare, tinere, toate la vremea lor. M-am furișat pe lângă pat, pe partea unde dormea Lady Davenport, și am luat inelul. Nu-mi venea să cred cât era de frumos. 
Nu mai văzusem niciodată unul de aproape. Mama mea n-ar fi visat niciodată să aibă așa ceva. „Nu-mi trebuie bijuterii", ne spunea nouă, copiilor. „Micile mele diamante sunteți voi." Preț de-o clipă, m-am uitat uluită la diamantul pe care îl țineam în mână. Era cel mai minunat lucru pe care îl văzusem în viața mea. Apoi, dintr-odată, am auzit un zgomot formidabil."

Faceți cunoștință cu Pippilotta Merindela Persiana Minta Aluefraim Șosețica, fata cea mai puternică din lume!
Cu părul roşu ca morcovul, strâns în două cozi ţepene, pistruiată şi cu gura până la urechi, cu ciorapi desperecheaţi şi cu pantofi în care ar putea încăpea încă o pereche de picioare, fetiţa de nouă ani e o apariţie remarcabilă. Acţiunile ei îi lasă pe toţi cu gura căscată: după o întâlnire cu Pippi, până şi hoţii se lasă de meserie.
Odată cu instalarea ei în Vila Villekulla, cu o maimuţică pe umăr şi un cal pe verandă, viaţa celor din jur se schimbă radical. Prietenii ei, Annika şi Tommy, încep să privească lumea prin lentila imaginaţiei lui Pippi şi nicio zi nu mai seamănă cu alta.

„Pippi face parte din tradiția personajelor care răstoarnă lumea oamenilor mari, fie chestionând-o, ca Alice, fie aruncând-o de-a dreptul în haos, asemenea Cotoiului cu Pălărioi al lui Dr. Seuss.”
The Guardian

ASTRID LINDGREN (14 noiembrie 1907 – 28 ianuarie 2002)
A fost una dintre cele mai celebre şi mai iubite scriitoare de literatură pentru copii din întreaga lume. S-a născut şi a crescut în localitatea Näs, de lângă oraşul Vimmerby şi multe dintre cărţile sale au fost inspirate de aceste ţinuturi ale copilăriei. Personajele din cărţile ei – Pippi, Karlsson, Prinţul Mio – au făcut înconjurul lumii, au învăţat să vorbească în toate limbile pământului şi, apoi, ieşind dintre copertele cărţilor, au devenit personaje de film, de desene animate şi sfătuitori de taină ai micilor cititori.

Astrid Lindgren a primit mai multe distincţii pentru opera sa, între care şi prestigiosul premiu „Andersen”, Micul Nobel al literaturii pentru copii. În 1967, editura suedeză Rabén & Sjögren a instituit premiul „Astrid Lindgren”, care se decernează anual unui scriitor de limbă suedeză.
În 2003, guvernul suedez a înfiinţat „Astrid Lindgren Memorial Award”, un premiu în valoare de cinci milioane de coroane suedeze. Printre câştigătorii acestui premiu se numără autori ca Maurice Sendak, Philip Pullman, Katherine Paterson. În 2011, Banca Sudiei a anunţat că începând cu anul 2014, portretul scriitoarei va figura pe bancnota de 20 de coroane. Şi poate unul dintre cele mai grăitoare lucruri despre impactul pe care scrierile ei l-a avut asupra literaturii lumii este că din 1996 o mică planetă îi poartă numele: „3204 Lindgren”. La aflarea veştii despre botezarea asteroidului, scriitoarea a răspuns cu umoru-i caracteristic: „De acum înainte, puteţi să mă numiţi Asteroid Lindgren“.

FRAGMENT:

Pippi mergea pe stradă cu un picior pe trotuar și unul în șanț. Apoi mergea de-a-ndărătelea, ca racul, ca să nu mai trebuiască să se întoarcă, vezi bine! Când ajunse în dreptul casei, se opri. Copiii se cercetară în tăcere. În cele din urmă, Tommy zise:
— De ce mergi așa?
— De ce merg așa? se miră Pippi. N-are voie omul să meargă cum poftește? Doar trăim într-o țară liberă, nu? Și, dacă vrei să știi, în Egipt toată lumea merge așa și nu i se pare nimănui ceva curios.
— De unde știi? întrebă Tommy. Ce, ai fost în Egipt?
— Dac-am fost în Egipt? Ba bine că nu! Am fost peste tot în lume și-am văzut chestii mult mai ciudate decât oameni care merg de-a-ndărătelea! Mă-ntreb ce-ai fi zis dacă mă vedeai mergând în mâini, ca-n Indochina.
— Minți de-ngheață apele! zise Tommy.
Pippi stătu un pic pe gânduri:
— Îhî, ai dreptate, mint, spuse ea cu tristețe în glas.
— E urât să minți! zise Annika, care abia acum îndrăznise să deschidă gura.
— Da, e foarte urât să minți, întări Pippi, încă și mai posomorâtă. Da’ mai uit și eu din când în când, ce să fac… Nu poți să te-aștepți să spună mereu adevărul un copil c-un înger drept mamă, un rege drept tată și care a călătorit pe mări toată viața. Și, dacă vreți să știți, în Congo nu spune nimeni adevărul. Nici măcar un singur om! Toată lumea minte cât e ziua de lungă. Se apucă pe la șapte dimineața și o țin așa până la apusul soarelui. Așa că, dacă se-ntâmplă să mai mint, să mă iertați, e din cauză c-am stat prea mult în Congo. Ia ziceți, ne-mprietenim au ba? Tommy și Annika fură întru totul de acord, așa că porniră împreună spre casa noii lor prietene, Pippi Șosețica.

Sub podeaua bucătăriei trăiesc „prumutătorii“ – Pod și Homily Clock, și fiica lor, Arrietty. În locuința lor minusculă, cutiile de chibrituri funcționează pe post de comode încăpătoare, iar pe pereți atârnă, ca niște tablouri, timbre poștale. Membrii micuței familii „împrumută“ toate lucrurile de care au nevoie de la „oamenii mari“ care locuiesc deasupra lor și duc o viață confortabilă. Confortabilă, dar plicticoasă atunci când ești copil. Numai Pod are voie să se aventureze în casa de deasupra, pentru că pericolul de a fi văzut de oameni este prea mare: prumutătorii care au fost „văzuți“ dispar fără urmă. Dar Arrietty nu ascultă de sfaturile părinților.
În casa cea veche locuiește în ultima vreme un băiat, iar ea își dorește tare mult un prieten…

Roman distins cu Medalia Carnegie (1952), cea mai importantă distincţie britanică a literaturii pentru copii și adolescenți și unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume.

„Magia și farmecul acestei scrieri vor convinge și copiii, și adulții că prumutătorii există cu adevărat.“ 
School Library Journal

„O carte rară și încântătoare […] Își merită locul printre textele nemuritoare ale literaturii pentru copii.“ 
Louisville Courier-Journal

MARY NORTON
Kathleen Mary Norton, cunoscută sub numele de Mary Norton, a fost o autoare engleză de cărți pentru copii. S-a născut pe 10 decembrie 1903, Highbury, Londra și a murit în 1992. Este renumită pentru seria de romane pentru copii „Omuleții”. În limba română au apărut volumele: „Omuleții de sub casă”, „Omuleții sub cerul liber”, „Omuleții sub apă”.

FRAGMENT

Doamna May a fost cea care mi-a vorbit pentru prima oară de ei. Nu, nu mie. Cum ar fi putut să-mi spună mie, unei fetițe nebunatice, dezordonate, încăpățânate, care te fixa cu o privire furioasă și despre care se spunea că scrâșnește din dinți? Kate, așa ar fi trebuit să o cheme. Da, într-adevăr – Kate. Nu că numele ar conta prea mult: fetița abia dacă apare în poveste.
Doamna May ocupa două camere în casa din Londra a părinților lui Kate; era, cred, un soi de rudă de-a lor. Dormitorul ei se afla la etaj, iar salonașul ei era o încăpere care, în rândul odăilor din casă, era numită „sălița de mic dejun”. Sigur, sălițele de mic dejun sunt foarte plăcute dimineața, atunci când soarele se revarsă înăuntru peste pâinea prăjită și gemul de portocale, dar după-amiaza par mai șterse și umplute cu o lumină argintie ciudată, propriul lor amurg; există în ele atunci un soi de tristețe, dar, în copilărie, lui Kate îi plăcea soiul acesta de tristețe. Se strecura lângă doamna May chiar înainte de ora ceaiului, iar doamna May o învăța să croșeteze.

Se iau crocodili care se cred dive, bunici sărite de pe fix, verze bully și trandafiri-vampiri, cochilii care n-au chef să imite sunetul mării, pinguini cu covrigi în coadă, vaci care dau vin și oi care fac pariuri…, se pun într-o barcă, se adaugă umor cât cuprinde, rime și piper, și se citește cu hohote de râs din copilărie până la orice vârstă.

„Cine a pus piper în mare?” este a patra carte a autoarei care a descoperit secretul cititului din plăcere la copii și pe cel al întoarcerii la copilărie a oamenilor mari.

„Nu-i subestimez pe copii, sunt convinsă că pot înțelege mult mai mult decât suntem noi, oamenii mari, înclinați să credem. De-aia nici nu mă feresc de anumite cuvinte sau de concepte ceva mai complicate. Încerc să am umor în tot ceea ce scriu, să evit clișeele, plictiselile.”
(Carmen Tiderle)

CARMEN TIDERLE
„E poetă-șefă la Direcția de Rime Șmechere pentru Copii și nu Numai, copywriter-iță și mama lui Dor și a lui Ro. Îi plac maimuțele și râmele, culoarea albastru, lucrurile pe dos și ar vrea să trăiască la mare. Călătorește des în Bucurville și o dată a ajuns tocmai la Polul Vest. Alte cărți ale autoarei, ilustrate de Petridean: „Pe dos, poezii cu prostii pentru copii”, „În orașul Bucurville”, „Marele Acoperiș”.

FRAGMENT 

Ești varză!

În grădină, din pricina căldurii,
O varză-a-nceput s-arunce cu injurii:
L-a făcut gras pe un ardei
Și insipidă pe o conopidă,
Le-a spus că sunt, auzi și tu!, frivole
Unor boabe de fasole,
Unei sfecle i-a pus porecle
(Bine-nțeles că neplăcute),
S-a luat și de ceapă, că pute,
Și de praz, că nu-i mai breaz,
Spre broccoli atât a zis: "Of, of!"
Și l-a jignit și pe-un cartof. 

Iar ele i-au spus verde-n față:
"Ești varză!" și și-au văzut de viață.

Credeai că ai citit toate cărţile cu minuni, toate cărţile despre copaci fermecaţi şi păduri misterioase? Stai să vezi ce găsesc cei trei fraţi – Beth, Frannie şi Joe – în pădurea de lângă noua lor casă! Pregăteşte-te să întâlneşti cele mai neobişnuite personaje pe măsură ce urci tot mai sus pe crengile Copacului Depărtărilor: domnul Barbă-Lungă, doamna Spălăceală, Moş Cratiţă, Lună-Plină și Zâna Mătăsuţă. Personaje surprinzătoare, care-şi poartă magia... în buzunare!
Crezi că totul se opreşte aici? Nicidecum: deasupra Copacului Depărtărilor se deschide un drum către noi tărâmuri – cum sunt Tărâmul Luaţi-Poftiţi sau Tărâmul Zilelor de Naştere –, mereu altele şi altele, de la care nu ştii niciodată ce s-aştepţi. 

Şi cum crezi că ajung înapoi, jos, cei trei copii? Nicicum altfel decât prin lunecuş-alunecuş, un tobogan construit în trunchiul copacului! Ia-poftim şi citeşte ca să afli toate peripeţiile ineditelor personaje!

Din aceeași serie:
Magia Copacului Depărtărilor (vol II)
Lumea din Copacul Depărtărilor (vol III)

ENID MARY BLYTON (1897-1968) a fost o autoare britanică de cărţi pentru copii. Cărţile ei s-au vândut în peste şase sute de milioane de exemplare şi au fost traduse în zeci de limbi. Textele sale au subiecte diverse, de la educaţie şi istorie naturală, la poveşti fantastice şi de mistere sau cu conţinut biblic.

Conform Index Translationum (program sub egida UNESCO), în 2007, Enid Blyton figura pe locul 5 în topul celor mai populari autori din lume, după Lenin, dar înaintea lui Shakespeare.

JAN MCCAFFERTY este o ilustratoare britanică. De mică a avut o înclinaţie pentru desen, aşa că a studiat arta la Birmingham. Timp de cinci ani a lucrat ca designer de cărţi pentru copii la Usborne Publishing, iar apoi şi-a început cariera de ilustrator. Recent, influenţată de cărţile ei preferate, printre care şi trilogia Copacul Depărtărilor de Enid Blyton, Jan McCafferty s-a hotărât să-şi încerce talentul şi în scrierea cărţilor pentru copii.
​
FRAGMENT
O săptămână mai târziu era ziua de naștere a lui Beth. Fetița aștepta cu sufletul la gură, fiindcă mama îi spusese că va putea organiza o mică petrecere. 
- O să-i chemăm pe prietenii noștri din Copacul Depărtărilor, spuse ea.
- Crezi c-ar fi o decizie înțeleaptă? întrebă neîncrezător Joe. Nu cred că mama o va agrea pe Doamna Spălăceală sau pe Domnul Barbă-Lungă.Și nici pe Morocănilă, spiridușul țâfnos.
- Ce-i drept, nu-i putem chema pe unii, iar pe alții nu,spuse Beth. Cei lăsați pe dinafară s-ar simți jigniți.
- Ce situație neplăcută, spuse Frannie. Eu zic să mergem să ne sfătuim cu Lună-Plină și Mătăsuță.
Însă mama nu le dădu voie fetelor sămeargă cu Joe în acea zi. Le spuse că aveau multă curățenie de făcut în camerele lor. 
- Ah, fir-ar să fie! zise Frannie către Joe. Va trebui să mergi singur și să-i întrebi pe Lună-Plină și Mătăsuță cum ar trebui să procedăm în legătură cu petrecerea noastră. Să nu zăbovești prea mult, ca să nu ne îngrijorăm. și te rugăm să nu te cațeri pe cine știe ce tărâm fără noi!

Apolodor, pinguinul călător, Amedeu, cel mai cumsecade leu, și cangurul Ilie sunt foarte buni prieteni. Lumea întreagă este pentru ei un mare loc de joacă. Cu zmeul în zbor, prin apă alături de pești, cu schiurile pe zăpadă, pe rând medici, inventatori sau sportivi, cei trei sunt nedespărțiți și învață unul de la celălalt secretele prieteniei și ale vieții trăite cu zâmbetul pe buze.

GELLU NAUM
Născut în 1915, Gellu Naum a studiat filozofia la București și Paris. La sfârșitul anilor '30 se afla în cercurile avangardei, în apropierea lui Andre Breton, alături de Victor Brauner și Gherasim Luca. Gellu Naum a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

FRAGMENT
 „Iată-l pe Apolodor,
 Fost, pe vremuri, călător.
 Să reținem cel puțin
 Faptul că e pinguin.

 Lângă el e Amedeu,
 Cel mai cumsecade leu,
 Cântăreț la clarinet
 Și, din când in când, poet.

 Blondul din fotografie
 Este cangurul Ilie.
 Fiind cangur, așadar,
 Are șorț cu buzunar.

 Pe toți trei, iubindu-i foarte
 Vi i-am adunat în carte.”

Mistuit de dor, pinguinul Apolodor își ia rămas-bun de la prieteni și o pornește spre Polul Sud, sperând că-și va găsi liniștea alături de frații lui din Labrador. Cămila Suzi, iepurele Buză-Lată și pisoiul Tiț încearcă să-l oprească, dar în zadar: dorul lui de depărtări e mai puternic decât orice și nicio rugăminte, oricât de fierbinte, nu topește dorința lui de a vedea ghețurile nesfârșite de la capătul Pământului.

Cartea cu Apolodor este un text unic în cultura română, valoros atât după criteriile poeziei mari, cât şi după rigorile specifice literaturii celor mici. Un poem de o mare inventivitate, cu niveluri şi chei de lectură diferite, o carte de aventuri, dar şi o carte despre literatură, cu un narator când ingenuu, când pus pe şotii, cu un personaj ba curajos, ba nu prea, cu un mesaj satirico-politic, dar şi cu unul profund uman, vorbind atât pe înţelesul copiilor, cât şi, prin frumoase subînţelesuri, cu cititorul adult, devenit colaborator al poetului.

GELLU NAUM
Născut în 1915, Gellu Naum a studiat filozofia la București și Paris. La sfârșitul anilor '30 se afla în cercurile avangardei, în apropierea lui Andre Breton, alături de Victor Brauner și Gherasim Luca. Gellu Naum a fost un eseist, poet, prozator și dramaturg român considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist și unul dintre ultimii mari reprezentanți ai acestuia pe plan european.

FRAGMENT
Pe gheaţa Golfului Terror...
S-a adunat cu mic cu mare
Tot neamul lui Apolodor.

Şi l-au primit la debarcare,
Bunicu Apoloririn
(cel mai în vârstă pinguin
Şi mama Apolodorica
(o  pinguină atâtica
Şi tata Apolodorel
(Un pinguin , mărunt şi chel)
Şi unchiul Apolodorini
Şi neamurile, şi vecinii...

Şi au cântat cu toţi în cor,
Iar pe deasupra tuturor
Şi-a risipit Apolodor
În triluri lungi, răsunătoare,
Superba-i voce de tenor.

A fost o zi de sărbătoare
Pe coasta Golfului Terror...

Cum s-a simţit Apolodor
Pe gheaţa Golfului Terror ?
Era un frig îngrozitor,
Mai frig ca-n orice răcitor,
Un ger tăios ca un cuţit
Şi-un viscol nemaipomenit,
Dar el se prăpădea de dor;

Îşi amintea Apolodor
De foştii lui colegi de cor
Şi parcă îi vedea în faţă:
Da, iepurele Buză-Lată
Îl îmbia cu o salată
Şi Tiţ zâmbea pe sub mustaţă,
Iar ursul adusese mure
Atunci culese din pădure,
Şi îi dădea Ariciul ace
Şi ghemotoace să se joace...

Şi parcă i se năzărea
Că mai încolo, pe gheţar,
Maestrul Domilasolfa,
În haina lui de catifea,
Cu notele în buzunar,
Şedea întins pe canapea 
Şi îi zâmbea şi-l întreba:
- „Ţi-e dor de noi, Apolodor? ”...

​Kastner, Erich
Ilustrator: Horst Lemke
Traducător: Eman Cerbu
Editura Arthur, București, 2017

Era ziua de 35 mai, așa încât era firesc ca unchiul Ringelhuth să nu se mire de nimic.
Konrad și unchiul Ringelhuth îl întâlnesc pe Negro Caballo, un cal vorbitor și foarte politicos, într-o zi de 35 mai, când nu te poate mira nimic din ce se întâmplă. Cum Konrad are de scris o compunere despre Mările Sudului (și nu poți să scrii despre ceva ce nu cunoști), cei trei intră-n dulapul din holul unchiului Ringelhuth și, odată ajunși pe partea cealaltă, se pun pe explorat.
Călare pe Negro Caballo, trec prin Țara Huzurului, Lumea Anapoda, prin Castelul „La mărețul trecut“ și Electropolis, se întâlnesc cu personaje istorice și șefi de trib și sunt atacați de o balenă pe uscat. Și toate astea din cauza unei compuneri și a unei zile care nici nu există în calendar...

ERICH KÄSTNER s-a născut pe 23 februarie 1899 la Dresda. A scris poezii, romane, povestiri, dar a devenit celebru în toată lumea mai ales datorită cărţilor sale pentru copii. Scriitorul s-a născut într-o familie săracă. Tatăl său era şelar (făcea şei pentru cai), iar mama casnică. Pentru a suplimenta venitul familiei, mama lucra din când în când ca frizeriţă. Erich Kästner a avut o relaţie foarte apropiată cu mama sa. După plecarea de la Dresda, îi scria mamei sale în fiecare zi. Figura mamei iubitoare şi autoritare apare în majoritatea scrierilor sale. După studii de istorie, literatură, filozofie şi teatru pe care le urmează la Leipzig, scriitorul pleacă la Berlin, unde lucrează ca jurnalist.
În octombrie 1929 apare cartea „Emil şi detectivii”, care va deveni cea mai cunoscută carte pentru copii a scriitorului. A fost tradusă în peste 59 de limbi şi s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea a inspirat mai multe ecranizări de succes. Erich Kästner a scris numeroase cărţi pentru copii, între care „35 Mai” (1932), „Cele două Lotte” (1949) ş.a.
În 1960, Erich Kästner a primit Premiul Hans Christian Andersen, cea mai înaltă distincţie pentru literatura pentru copii.

FRAGMENT
Hanibal și Wallenstein întrerupseră pentru o clipă aprigă lupta și-și îndreptară ochii spre nepoftiții spectatori. Generalul cartaginez își scutură viteazul cap și rosti solemn:
— Nu mă retrag. Nu cedez niciun pas! Chiar de-ar fi să mă coste și ultimii soldați!
— Ei, ce tot spuneți? îl înfruntă Konrad. N-ar fi păcat de armata dumneavoastră?
Se bagă și Wallenstein în vorbă:
— Ești un puști fără minte! declară el. Important nu este câți soldați cad în luptă, important e să ai rezerve!
— Măi, ce drăguți sunteți amândoi! li se adresă Ringelhuth comandanților de oști. Vouă și celor de seama voastră numai cu soldați de plumb ar trebui să vi se îngăduie să purtați războaie!
— Ia mai fă-te c-o iei din loc, stimabile! îl repezi Hanibal, enervat. Cine n-are ambiție să nu deschidă pliscul! Ce ești dumneata de meserie?
— Farmacist, răspunse unchiul.
— Se putea altfel? izbucni Hanibal într-un hohot de râs disprețuitor. Un sanitar, bineînțeles!
Apoi se întoarse din nou spre Wallenstein:
— Domnule duce, proclamă el, bătălia continuă!
Și continuară să se războiască crâncen pentru tufa de trandafiri.
— Până la ultima picătură de sânge! șcrâșni Hanibal.
— Predă-te! mugi Wallenstein.
Încercuise între timp trupele inamice și le bombarda neîncetat cu boabe de mazăre, făcându-le una cu pământul.
— Numai când cel din urmă soldat al meu va mușca țărâna, înainte nu! se legă cu jurământ Hanibal.
În aceeași clipă trebui să strănute. Își ridică îngrijorat capul și spuse:
— Bine, fie, să încetăm. Iarba e încă prea umedă. N-aș vrea să mă îmbolnăvesc. Când îmi dai prilejul unui război de revanșă?
— Îndată ce scapi de guturai, dragul meu, răspunse Wallenstein. Cu gripa nu-i de glumit.
Cei doi generali se ridicară din iarbă, își dezmorțiră icnind picioarele înțepenite, lăsară trupele decimate să-și doarmă somnul de veci în preajma tufei de trandafiri și porniră cu pași măsurați spre vilă.
— Cu un an înainte de asasinarea mea la Eger, începu Wallenstein, am avut un guturai oribil. Mai bine aș pierde trei bătălii decât să mai strănut ca atunci!
Și cu aceste vorbe dispărură în casă.
— Luați o aspirină! strigă unchiul în urma lor. Și beți un ceai de tei! Astfel mâine o să puteți porni din nou la război.
Dar Hanibal nu-l mai auzi.
— Iar noi să ne vedem de drum! interveni calul. Mi s-a luat de eroii ăștia!